hit counter script

Strălucirea Şi Iluminatul; Circulaţia Aerului; Prizele Electrice Şi Lungimea Cablurilor - Lenovo ThinkCentre M82 Ghidul Utilizatorului

(romanian) user guide
Hide thumbs Also See for ThinkCentre M82:
Table of Contents

Advertisement

Reglaţi monitorul astfel încât partea de sus a ecranului să fie la nivelul ochilor sau puţin mai jos. Amplasaţi
monitorul la distanţă confortabilă, de obicei 51-61 cm (20-24 inch), şi poziţionaţi-l astfel încât să-l puteţi
vedea fără a trebui să vă răsuciţi corpul. De asemenea, aşezaţi la îndemână celelalte echipamente pe care
le folosiţi des, cum ar fi telefonul sau mouse-ul.
Strălucirea şi iluminatul
Poziţionaţi monitorul astfel încât să minimizaţi strălucirea şi reflexiile produse de elementele de iluminat de
deasupra, de ferestre şi de alte surse de lumină. Lumina reflectată de suprafeţele lucioase poate cauza
efecte supărătoare pe ecranul monitorului. Când este posibil, amplasaţi monitorul astfel încât să facă un
unghi drept cu ferestrele şi celelalte surse de lumină. Dacă este nevoie, reduceţi iluminarea din partea
superioară, stingând unele dintre elementele de iluminat sau folosind becuri cu putere mai mică. Dacă
instalaţi monitorul lângă fereastră, folosiţi perdele sau storuri pentru a ecrana lumina solară. În timpul zilei,
când se modifică intensitatea luminii din cameră, puteţi să reglaţi elementele de control ale monitorului
pentru luminozitate şi contrast.
Dacă nu este posibil să evitaţi reflexiile sau să ajustaţi iluminarea, poate fi utilă acoperirea ecranului cu un
filtru împotriva strălucirii. Însă aceste filtre pot afecta claritatea imaginii de pe ecran; folosiţi-le numai după ce
aţi încercat toate celelalte metode de reducere a reflexiilor.
Depunerea prafului creează probleme legate de strălucire. Nu uitaţi să ştergeţi cu regularitate praful de pe
monitor folosind o cârpă moale, aşa cum se indică în documentaţia monitorului.
Circulaţia aerului
Calculatorul şi monitorul generează căldură. Calculatorul are un ventilator care introduce aer proaspăt şi
evacuează aerul cald. Aerul cald din monitor iese prin orificiile de aerisire. Blocarea orificiilor de aerisire
poate duce la supraîncălzire, ceea ce poate determina o funcţionare defectuoasă sau chiar deteriorarea.
Amplasaţi calculatorul şi monitorul astfel încât nimic să nu blocheze orificiile de aerisire; de obicei este
suficient un spaţiu de 51 mm (2 inch). De asemenea, asiguraţi-vă că aerul evacuat nu este direcţionat
spre cineva din apropiere.
Prizele electrice şi lungimea cablurilor
Amplasarea finală a calculatorului poate fi determinată de locul unde se află prizele electrice, de lungimea
cordoanelor de alimentare şi de cablurile care asigură conectarea cu monitorul, imprimanta şi alte dispozitive.
Atunci când vă aranjaţi spaţiul de lucru:
• Evitaţi folosirea prelungitoarelor. Când este posibil, introduceţi cordonul de alimentare al calculatorului
direct în priza electrică.
• Păstraţi cordoanele de alimentare şi celelalte cabluri dispuse îngrijit, în afara locurilor de trecere şi a altor
zone unde ar putea fi lovite de cineva.
24
ThinkCentre Ghidul utilizatorului

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents